Module cookie pe site-ul web SKF

SKF utilizează module cookie pe site-urile companiei pentru a alinia informațiile prezentate cât mai asemănător posibil pentru preferințele vizitatorilor noștri, cum ar fi alegerea țării și limbii. Acceptați modulele cookie SKF?

Will you accept SKF cookies?

Unitățile compacte de rulmenți cu role conice SKF ajută la optimizarea costurilor duratei de funcționare pentru Fabrica de Asamblare a Vagoanelor Tikhvin, Rusia

  • Articol
    Boghiu Barber S-2-R pentru vagon cu sarcină pe osie de 25 de tone, echipat cu rulment CTBU SKF
    Boghiu Barber S-2-R pentru vagon cu sarcină pe osie de 25 de tone, echipat cu rulment CTBU SKF

    2014 ianuarie 20, 13:00 CET

    Göteborg, 20 ianuarie 2014: SKF a primit o comandă mare de unități compacte de rulmenți cu role conice (CTBU) pentru producătorul rus inovator de echipamente originale (vagoane), Fabrica de Asamblare a Vagoanelor Tikhvin (TVSZ), afiliată companiei United Wagon Company (LLC „UWC”).

    În 2014, unitatea de producţie SKF Tver din Rusia, va produce un total de peste 40.000 de cutii de unsoare CTBU SKF pentru vagoanele TVSZ cu o sarcină pe osie de 25 de tone. Conform acordului de cooperare, SKF va oferi suport tehnic pentru TVSZ, care este recunoscut ca fiind un lider inovator în designul vagoanelor rusești.

    Unitățile CTBU SKF ajută la creșterea semnificativă a fiabilității și îmbunătățesc intervalele de mentenanță. Acest acord reprezintă o recunoaștere a statutului companiei SKF în calitate de producător important de rulmenți pentru cutii de unsoare pentru aplicații la vagoane feroviare. Operatorii feroviari fiind preocupați de îmbunătățirea timpilor de funcționare și a fiabilității vagoanelor, un beneficiu cheie pentru producătorii de echipamente originale este faptul că unitățile CTBU SKF reduc întreruperile datorate supraîncălzirii cutiilor de unsoare, deoarece acestea funcționează la o temperatură de operare mai mică decât alte soluții.

    TVSZ se află în stadiul de lansare a producției unei noi generații de vagoane și are nevoie de parteneri de încredere pentru furnizarea componentelor. Unitățile CTBU SKF au întrunit cerințele companiei TVSZ, care prevedeau furnizarea unui volum mare de rulmenți de calitate superioară, la un preț competitiv. În consecință, SKF a devenit furnizorul cheie de unități CTBU pentru noua generație de vagoane produse de TVSZ.

    „Aceasta este o comandă strategică importantă pentru fabrica SKF Tver,” a declarat Rutger Barrdahl, Director SKF Railway și Off Highway Business Unit. „Aceasta va dezvolta parteneriatul cheie al SKF cu un producător inovator de echipamente originale din Rusia și, mai presus de toate, va ajuta la dezvoltarea de vagoane cu intervale de întreținere îmbunătățite, performanță ridicată și operare mai sigură.”

    În vederea recunoașterii contribuției sale pentru Industria Feroviară Rusă, SKF Tver a primit un premiu prestigios din partea Căilor Ferate Ruse JSC în cadrul Conferinței Internaționale organizată de parteneriatul nonprofit „Uniunea Industriilor Echipamentelor Feroviare” la Moscova în luna noiembrie 2013. Rulmenții CTBU SKF au câștigat la categoria Componente pentru Materialul Rulant pentru cea mai bună calitate.

    Aktiebolaget SKF
    (publ)

    Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați: Relații cu presa: Monique Turner, +1 267 436 6836, +1 215 801 8722, Monique.Turner@skf.com

    SKF este un furnizor important global de rulmenți, etanșări, mecatronică, sisteme de lubrifiere și servicii care includ asistență tehnică, servicii de mentenanță și de asigurarea fiabilității, consultanță și instruire tehnologică. Compania SKF este prezentă în peste 130 de țări și are aproximativ 15.000 de reprezentanțe ale distribuitorilor în toată lumea. În anul 2012, cifra de afaceri a fost de 64.575 de milioane SEK, numărul total al angajaților fiind de 46.775. www.skf.com

    ® SKF este marcă înregistrată a Grupului SKF.
    ™ BeyondZero este marcă comercială a Grupului SKF.

  • Imagine

Descărcare materiale pentru publicare

Materiale pentru publicare (2.8 MB)

SKF logo