Module cookie pe site-ul web SKF

Folosim module cookie pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-urile și aplicațiile noastre web. Continuând fără schimbarea setărilor browser-ului, presupunem că vă oferiți acordul de a primi module cookie. Totuși, puteți să modificați setările modulelor cookie ale browser-ului în orice moment.

SKF oferă o gamă completă de soluţii personalizate pentru reducerea uzurii şinei şi a zgomotului

  • Articol

    2014 septembrie 22, 14:00 CEST

    Göteborg, Suedia, 22 septembrie 2014: SKF continuă să îşi îmbunătăţească capabilitățile pentru a oferi soluţii personalizate pentru industria feroviară. După achiziţia mărcii Lincoln în 2010, SKF oferă acum un portofoliu complet de produse pentru aplicaţii care reduc uzura şi zgomotul.

    Spectrul complet de produse de la SKF include sisteme de lubrifiere a buzei bandajului pentru reducerea uzurii roţilor şi zonei de contact a șinei cu buza bandajului. Potrivite pentru aplicaţii pentru linii de cale ferată, metrou şi tramvaie, ambele sisteme reduc uzura căilor ferate şi generarea de zgomot, inclusiv zgomotul generat la curbe.

    Deoarece componentele principale ale ambelor sisteme, cum ar fi pompele, dispozitivele de măsurare şi de aplicare, sunt produse de SKF, pot fi implementate soluţii complete, adaptate la comandă. În plus, cunoştinţele combinate şi experienţa asociată cu cele două mărci a permis dezvoltarea de inovaţii suplimentare aduse produselor, precum şi îmbunătăţiri aduse produselor existente.

    Datorită numărului mare de variabile prezente într-o abordare sistemică globală, pentru obţinerea de rezultate optime este necesară o analiză aprofundată a condiţiilor clientului. Iniţial, trebuie stabilit costul anual curent de înlocuire şi de reprelucrare a şinelor şi a roţilor. Deşi valoarea economică asociată reducerii zgomotului este dificil de evaluat, se pot face calcule comparative pentru a evalua diverse tehnologii utilizate pentru a reduce zgomotul şi pentru a fi în conformitate cu reglementările în vigoare. La finalizarea studiului, se determină posibilele reduceri de costuri, precum şi costurile necesare pentru investiţie şi întreţinere a sistemului de lubrifiere. În acest mod, clientul poate lua o decizie în cunoştinţă de cauză.

    Sisteme de lubrifiere a flanşei de roată

    În funcţie de distanţa în linie dintre pompă şi duza de pulverizare aflată în apropierea roţii, există diverse tipuri de sisteme de lubrifiere a flanşei de roată. Aceste sisteme variază de la un rezervor de vaselină, care este presurizat cu aer comprimat, până la sisteme cu pompe pneumatice cu piston şi containere separate de vaselină. În cazurile în care folosirea aerului comprimat integrat nu este posibilă, există şi sisteme fără aport de aer, care pot aplica vaselina sau pasta metalică direct pe roată sau pe şină.


    Sisteme de lubrifiere montate lângă calea ferată

    Sistemele montate lângă calea ferată includ lubrifierea buzei bandajului şi sistemele de condiţionare a părţii superioare a ciupercii şinei. De obicei, la aplicaţiile pentru tramvai lubrifiantul este furnizat prin orificii de ungere practicate în șină, în timp ce în domeniul feroviar este obligatoriu ca dispozitivele de aplicare să fie montate pe şină, deoarece ungerea prin șină nu este permisă. În funcţie de consumul de lubrifiant calculat, se poate dimensiona volumul rezervorului sau cartușul pentru stațiile de pompare. Toate opţiunile de pompe SKF pot produce până la 350 bar (5.076 psi), putând fi folosite trasee lungi de țeavă între pompă și punctul de ungere.

    Vizitatorii de la Târgul InnoTrans din Berlin, 23 -26 septembrie, vor găsi SKF în hala 22a, standul 606.


    Aktiebolaget SKF
    (publ)


    Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să contactaţi:
    Relaţii cu presa: Monique Turner, +1 267 436 6836; +1215 801 8722; Monique.Turner@skf.com


    SKF este un furnizor important global de rulmenţi, etanşări, mecatronică, sisteme de lubrifiere şi servicii care includ asistenţă tehnică, servicii de mentenanţă şi de asigurare a fiabilităţii, consultanţă şi instruire tehnologică. Compania SKF este prezentă în peste 130 de ţări şi are aproximativ 15.000 de reprezentanţe ale distribuitorilor în toată lumea. În anul 2013, cifra de afaceri a fost de 63.597 de milioane SEK, numărul total al angajaților fiind de 48.401. www.skf.com


    ® SKF este marcă înregistrată a Grupului SKF.

  • Imagine

Descărcare materiale pentru publicare

Materiale pentru publicare (2.3 MB)

SKF logo