Module cookie pe site-ul web SKF

SKF utilizează module cookie pe site-urile companiei pentru a alinia informațiile prezentate cât mai asemănător posibil pentru preferințele vizitatorilor noștri, cum ar fi alegerea țării și limbii.

Acceptați modulele cookie SKF?

Centrul de Testare SKF a primit premiul pentru design la The International Architecture Awards

  • Articol

    2018 noiembrie 08, 14:00 CET

    Centrul de Testare Sven Wingquist inovator tehnologic a primit mult râvnitul premiu pentru design la categoria „industrial”.

    Göteborg, Suedia, 8 noiembrie 2018: SKF se mândrește cu premiul de design primit pentru Centrul de Testare Sven Wingquist în cadrul The International Architecture Awards, o competiție care recunoaște realizările arhitecturale deosebite din întreaga lume. Cu peste 1.000 de propuneri din peste 31 de țări, premiile sunt recunoscute la nivel global ca o mare realizare pentru orice companie.

    Decernarea premiilor a avut loc în Atena, Grecia, iar juriul a recunoscut compania SKF pentru unicitatea designului centrului de testare, efectul său asupra utilizatorilor și vizitatorilor clădirii, precum și corelația extraordinară dintre scopul centrului și reprezentarea acestuia în implementarea arhitecturală.

    Unitatea inovatoare, situată în Schweinfurt, Germania, este utilizată de către SKF pentru testarea rulmenților de mari dimensiuni. Clădirea a fost proiectată de firma de arhitectură Tchoban Voss din Hamburg. Frank Focke, Partener Asociat în cadrul companiei, a declarat: „Suntem mândri că am putut să ajutăm această unitate deosebită să aibă un design recunoscut la nivel global. Acesta este locul în care, printre altele, sunt testați rulmenții de mari dimensiuni pentru turbinele eoliene și acesta este motivul pentru care am ales o formă foarte înclinată, literalmente deformată ca motiv arhitectural de bază. În plus, acest design dinamic indică și forțele care sunt declanșate în interiorul clădirii.”

    Două noi inele de testare din interiorul clădirii gemene pot aplica în mod dinamic forțe uriașilor rulmenți în toate direcțiile. Aceste forțe combinate sunt de multe ori mai mari decât cele din unități comparabile cu aceasta și permit viteze de testare semnificativ mai mari decât era posibil anterior.

    „Aceasta asigură cicluri de testare foarte rapide, care în cele din urmă economisesc energie” a declarat Dr. Martin Göbel, Manager Testare Globală în cadrul SKF. „În plus, descoperirile obținute în urma testelor ne permit să producem în viitor generații optimizate de rulmenți de mari dimensiuni mult mai eficient și cu resurse mai puține.” 

    Un sentiment puternic al durabilității este resimțit în întreaga clădire ultramodernă. De exemplu, la selectarea plăcilor acustice ale pereților și oglinzilor tavanului, precum și în conceptul de iluminare și multe alte detalii ale echipamentelor. În plus, pierderea de căldură din unitatea de testare este utilizată pentru recuperarea căldurii în clădirea propriu-zisă, precum și pentru o fabrică SKF de rulmenți de mari dimensiuni alăturată. Având în vedere această implementare complexă a conceptelor tehnologice de construcție durabilă, Centrul de Testare Sven Wingquist a obținut un certificat de aur „Leadership in Energy and Environmental Design”. Aceasta este o certificare a durabilității utilizată în lumea întreagă și a fost introdusă de U.S. Green Building Council pentru a clasifica „clădirile ecologice”.

    The International Architecture Awards au fost prezentate de către Chicago Athenaeum: Museum of Architecture and Design și European Centre for Architecture Art Design and Urban Studies.

    Aktiebolaget SKF
    (publ)

    Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați:
    Relații cu presa: Sabine Hergenröder, +46 31-337 6418; +46 705 77 64 18; sabine.hergenroder@skf.com

    SKF este un furnizor important global de rulmenți, etanșări, mecatronică, sisteme de lubrifiere și servicii care includ asistență tehnică, servicii de mentenanță și de asigurarea fiabilității, consultanță și instruire tehnologică. Compania SKF este prezentă în peste 130 de țări și are aproximativ 17.000 de reprezentanțe ale distribuitorilor în toată lumea. În anul 2017, vânzările anuale au fost de 77.938 de milioane SEK, numărul total al angajaților fiind de 45.678. www.skf.com

    ® SKF este marcă înregistrată a Grupului SKF.

  • Imagine

Descărcare materiale pentru publicare

Materiale pentru publicare (23.4 MB)

SKF logo